duminică, 13 mai 2012

50 de ani de violenta si tradare. Cand? Odata in America

"Today they asked you to get rid of Joe, tomorro they'll ask you to get rid of me.
Is that ok with you, cause it's not ok with me?", Robert De Niro in "Once Upon a Time in America

Filmul "A fost odata in America" de Sergio Leone este un poem epic al razbunarii si loialitatii in momente grele pentru poporul american, timpuri bune pentru gangsterii americani. Insa pelicula are calitatea de a se distinge de tiparul povestii strategice despre gangsteri. E un film monumental, care in decursul a aproximativ patru ore isi propune sa prezinte vietile unor prieteni de pe strazile New-York-ului si ascendenta lor in ierarhia mafiotilor. Punctul forte al filmului sta in seria de flashback-uri si cadre frumos conturate ce imbina trecutul cu prezentul, punandu-l pe marele Robert De Niro in prim-plan in timp ce revine inapoi in marele oras incercand sa afle cine l-a contactat dupa atata timp in care a stat in exil, plin de regrete, traind cu constiinta incarcata ce-l facea sa creada ca si-a tradat prietenii de-o viata. Lucrurile ajung sa nu fie chiar asa, iar filmul reia povestea de la originile sale, alternand-o cu ultima misiune pe care personajul lui De Niro vrea sa o duca pana la capat.
Filmul dispune de o durata exacta de trei ore si cincizeci de minute, insa acum cand ma uit inapoi la el, mi se pare prea scurt. As fi vrut sa nu se mai termine niciodata. Ce-ar putea fi interesant si atat de placut la un film despre criminali, care duc o astfel de viata de cand sunt mici? (ati putea intreba voi). Adevarul e ca povestea e atat de frumos construita incat nu poti sa-ti iei ochii de pe ecran si, pentru ca traim intr-o lume in care se fac comparatii la tot pasul, spre deosebire de "Godfather", filmul ofera foarte mult suflet, astfel incat, sa-l vezi pe De Niro si toate celelalte personaje ce graviteaza in jurul sau impreuna sau impotriva lui, nu poate sa nu-ti aduca la sfarsitul vizionarii o urma de regret pe inima. Leone isi impune maiestria (pentru ultima oara din pacate, acesta fiind ultimul sau film), insa o face atat de bine. In toate cele aproape patru ore de film nu exista o secventa irosita; scena cu telefonul ce suna in abundenta, prima oara in prezent, urmarit de ochii personajului lui De Niro, si pana in amintirea lui cand si-a dat prietenii pe mana politiei, scena cu opiumul, care poate sau nu sugera spectatorului ca totul a fost un vis si, de asemenea, nu putem uita tranzitia de la tinerete la batranete, prin faimosul cadru filmat in oglinda, pe acordurile muzicale ale piesei "Yesterday", de Beatles. Sigur ca intr-un astfel de film te poti astepta la excesiv de multa violenta, sau expuneri socante ale catorva lucruri, insa in pelicula de fata ele contribuie definitiv la sentimentul de implinire de la sfarsitul vizionarii lui. Imi amintesc si acum mai clar ca niciodata scena cu prajitura, ce nu poate sa nu-ti trezeasca vreo emotie, sau uciderea celui mai tanar copil din banda lui Noodles (De Niro).
La momentul lansarii filmul a fost "ciopartit", fiind scurtat la aproximativ 90 de minute, o decizie care a fost una dintre cele mai proaste, daca nu cea mai proasta, luata vreodata in industria cinematografiei. Regizorul filmului, colosalul Sergio Leone si-a semnat ultima capodopera cu acest film desi incepuse sa-si contureze in minte urmatorul proiect, o ampla expunere a bataliei de la Stalingrad, lucru care din nefericire nu s-a mai concretizat. Ca fan absolut al acestui om pe care il consider regizorul meu de suflet, cel mai bun, nu pot sa nu remarc marea mostenire lasata noua, oamenilor, cinefililor; westernurile sale au redefinit violenta de pe ecrane si realismul din pelicule (ce avea sa-l inspire la maximum pe Tarantino), iar "alianta" cu cel mai mare actor de la inceputul anilor '80, Robert De Niro, pentru acest film, avea sa-i termine de completat mostenirea lasata in urma. Pentru asta, va invit nu numai sa vizionati "Once Upon a Time in America", ci si intreaga lui munca. Asadar, vizionare placuta!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu