miercuri, 28 martie 2012

Odiseea unui om ganditor

      Tehnici de filmare inovatoare si muzica de Strauss in "2001: A Space Odyssey"

Exista multe filme la care suntem incitati, entuziasmati pe toata durata lor, iar la final simtim acea satisfactie, ca si cum ai spune raspicat "uau!!ce film fain am vazut!". Pe de o parte, exista filme care ne face sa contemplam, sa meditam asupra unor problematici filozofice sau metafizice cu care subiectul filmului respectiv se confrunta. De cele mai multe ori, optam pentru prima varianta pentru ca nu vrem decat sa ne simtim bine, relaxati si sa savuram momentul. Tocmai de aceea "2001: Odiseea Spatiala" este capodopera atat de neglijata de spectator, care prin frumusetea si mesajul ei nu il incanta pe cel care-o urmareste, ci "il plictiseste", "nu-i ofera dinamism, actiune, etc...". Am auzit multe remarci de astfel continut cand le spuneam unora "uita-te la 2001, filmul lui Kubrick". Parca de Kubrick mai auzisera, dar nu fusese suficient pentru a atrage atentia, iar cand ma intrebau despre ce e vorba, devenea complicat. Si nu intrebati de ce.
In fine, inchei aceasta prea mare paranteza din dorinta de a vorbi despre film si a oferi un mic "studiu" celor pasionati de "adevarata cinematografie" sau celor care au "atentat" la vizionarea filmului si, ori nu au rezistat pana la capat, ori nu au, vorba lor, "inteles nimic". Nu pretind ca sunt un "mare maestru" insa am avut placerea de a vedea filmul de trei ori si am descoperit cate-o noua "inventie" de fiecare data. Asadar, ca sa stiti de la inceput, filmul e deschis la interpretari, asa ca daca o sa va vina ideea ca "nu il intelegeti", nu este deloc asa. Filmul poate fi interpretat in mai multe feluri iar eu voi incerca sa ofer versiunea mea, si fara a apela in mare parte la "spoilere". Bun! Deci, filmul este structurat pe patru parti:
1. "The Dawn of Men"
Sunt acele prime 30 minute in care nimica nu se intampla, in viziunea unora. Nu este dialog si asta in mare parte pentru ca el nici nu fusese inca "inventat". Aceasta prima secventa ilustreaza "zorii umanitatii", vazand cum maimutele actioneaza in grup, li se dezvolta inteligenta si descopera, cuvantul-cheie al filmului si al omenirii deopotriva, "unealta". In viziunea lui Kubrick, aceasta transformare sau acaparare a inteligentei care in curand va fi a oamenilor, se face posibla prin aparitia unui obiect de natura extraterestra, un monolit. Descoperind inteligenta si spiritul creativ, actiunea se muta acolo unde omul, deja evoluat, traieste si calatoreste, in spatiu.
2. "Prima misiune"
In aceasta a doua parte, vedem cum omul, impreuna cu uneltele sale, devenite deja ultra-sofisticate, convietuiesc in spatiu. Omul este atat de dependent de ele incat are nevoie de setari de gravitatie, instructiuni de folosire a toaletei, etc. Astfel, este descoperit din nou monolitul si atunci, ca si pe "timpul maimutelor", omul il intampina cu exaltare, uimire. Numai ca de aceasta data, foloseste camera video (o unealta deci) pentru a o inregistra, acapara ca atare. Ce se intampla mai departe in aceasta secventa, sunteti liber sa interpretati.
3. "Misiunea Jupiter"
Omul depinde atat de mult de uneltele sale tehnologice incat devine plictisit, monoton si foarte mic in acelasi timp in comparatie cu Universul. Cadrele cu astronautul Dave, incercand sa repare nava si neauzindu-se pe fundal sonor decat respiratia greoaie a acestuia este mai mult decat sugestiva. Fireste, ca aici intra in scena computerul HAL 9000 (ironic, este cel mai "uman" personaj din peisaj), care e programat sa rezolve dificultatile tehnice cu care echipajul se confrunta. Cand acesta esueaza in depistarea unei erori, omul se indoieste de "atotputernica masina" si incearca sa o deconecteze. Aceasta, mult prea inteligenta, isi da seama si comploteaza impotriva lui, insa nu tine cont de un lucru pe care omul il are in comun cu maimuta si anume, inventivitatea lui.
4. Drumul spre infinit
Ultima parte a filmului este si cea mai psihedelica si interpretativa. Castigand "razboiul impotriva masinii", omul calatoreste intr-o alta dimensiune (antologica secventa Stargate) si ajunge, surprinzator, intr-o simpla camera (unii ar spune de hotel). Asta ar fi de interpretat. Insa, privind camera respectiva ca pe o scena finala din ultimul act al filmului, ne dam seama de mesajul care se sustrage. Omul, nemaifiind in stransa legatura cu tehnologia, se "ofileste treptat", imbatraneste si isi traieste ultimele clipe de muritor, pentru ca apoi sa fie renascut, ca in ultima secventa a filmului.
Filmul este adeseori greu de urmarit insa poti tine pasul cu el, momentele de "build-up" sunt lungi, iar geniul lui Kubrick sta in fiecare secventa. Nu exista nici o scena in film fara cea mai mica semnificatie sau interpretare. Kubrick spunea ca suntem liberi sa interpretam filmul din orice punct de vedere filozofic si este de admirat miraculosul efort facut in realizarea lui. Efectele speciale fac filmul sa para "ca de ieri" iar mesajul acestuia si structura sa necesita efort de gandire si interpretare. Filmul "The Tree of Life" este un mic omagiu la adresa acestuia si o repetare, pot sa zic, a experientei cu care se poate confrunta spectatorul.
Este deja cunoscut faptul ca, la premiera filmului in cinematografe, in 1968, oamenii plecau in timpul proiectiei, nerezistand la scenele filmate usor, "slow" pe valsul "Blue Danube" al lui Strauss, insa in prezent filmul se studiaza peste tot si nu exista cinefil inrait fara sa-l vada.
Asadar, fara sa ma mai lungesc, va dau indemn la vizionare insa inainte de toate, daca o veti face prima oara, inarmati-va cu rabdare, fiti calmi si un sfat, nu va uitati la el daca sunteti obositi (nu veti rezista). Iar pentru cei care nu l-ati inteles, sper ca m-am facut cat de cat coerent in interpretarea filmului, sau macar v-am mai dat asa un ghiont si voua la vizionare. Sper sa va placa! Pe curand!

marți, 27 martie 2012

Nebunia de pe raul Kwai

              Finalul complet ipotetic al peliculei "The Bridge on the River Kwai"

Un "war movie" cu succes nu trebuie neaparat sa stea in mainile unui eveniment important sau a ilustrarii brutalitatii de orice fel a razboiului. E de-ajunsa individualizarea unor personaje, lupta cu sinele si "nebunia" din inauntrul unui om. Pentru ca asta ar descrie cu eficienta pelicula "Podul de pe raul Kwai". Chiar daca suna putin cam la fel cu o descriere a filmului ceva mai nou si mai cunoscut "Apocalypse Now", filmul de fata pare un precursor exemplar al acelor filme de razboi care au aratat lumii intregi brutalitatea de pe front, si care si-au insusit rapid titulatura de "anti-war films". ("Platoon", "Full Metal Jacket", "Saving Private Ryan",etc.)
Adaptare a unui roman scris de Pierre Boulle, filmul este povestit pe doua planuri. In timpul celui de-al doilea razboi modial, japonezii sub comanda malitiosului colonel Saito, au ca obiectiv construirea unui pod pe raul Kwai pentru a face legatura mai usor intre Bangkok (Thailanda) si Rangoon (Birmania), si folosind prizonierii de razboi britanici aflati sub comanda colonelului Nicholson (Alec Guiness, intr-un rol premiat cu Oscar). Acesta refuza cooperarea cu colonelul japonez si este pedepsit in mai multe randuri, pentru ca mai apoi sa ajunga la o intelegere, si sa construiasca el insusi podul respectiv. Folosind soldatii britanici si lucrand cot la cot cu ei, Nicholson ajunge sa ii demonstreze "eficienta britanica", colonelului. Intre timp, "fortele aliate" organizeaza o ofensiva condusa de un "proaspat evadat" din respectivul lagar, avand ca obiectiv anume distrugerea podului.
Regizorul David Lean conduce filmul spre un apogeu final de exceptie si foarte ironic, ilustrand "nebunia" la care se ajunge. Filmul a castigat nu mai putin de sapte premii Oscar in 1957 si este una din marile creatii ale celui mai iubit regizor britanic din toate timpurile. David Lean a mai regizat apoi un alt favorit al Oscarurilor si un clasic al filmelor istorice, "Lawrence of Arabia", consolidandu-si cu acesta statutul de regizor vizionar. "Podul de pe raul Kwai" este nu mai mult decat o calatorie in mintile unor ofiteri de razboi, de ale caror decizii se sprijina totul din jur culminand cu greselile facute si ispasirea faptelor prin obiectivul indeplinit.
Echipa comandantului Shears (William Holden) aproape ca isi indeplineste obiectivul, moment in care colonelul Nicholson observa incercarea de sabotaj si da in vileag totul, ajungand cumva sa tina mai mult la podul construit decat la impiedicarea razboiului. Mai multe despre final veti afla singuri daca ceea ce am spus pana acuma v-a convins sa-l vedeti. Eu unul, vi-l recomand!

sâmbătă, 24 martie 2012

Reflectii despre un "apartament"

         Jocul de "gin rummy", esential in productia lui Billy Wilder, "The Apartment"

Epoca de Aur a Hollywood-ului s-a concretizat cu succes cu filmele anilor '60. Noi influente si noi miscari incepusera sa-si faca aparitia, insa existau cativa directori care isi urmau parcursul impunator de pana atunci, facand filme de referinta, unul dupa altul, inca din anii '40. Un astfel de maestru este regizorul Billy Wilder. Despre un altul va voi vorbi data viitoare! Pelicula pe care-mi voi centra atentia astazi este "Apartamentul", film facut in 1960, cu mare succes la public si la critica deopotriva. Filmul a castigat cinci premii Oscar, inclusiv pentru filmul anului, si i-a consolidat pe deplin cariera ca actor de comedie a lui Jack Lemmon.
Filmul de fata este o reprezentare ceva mai "rece" a unor situatii in care doi oameni ar trebui in mod normal sa se indragosteasca. Plecand de la aceasta premisa, povestea filmului este urmatoarea: un angajat al unei importante firme isi "inchiriaza" apartamentul aproape in fiecare seara unor sefi de-ai lui, pentru ca acestia sa-si petreaca un anumit timp impreuna cu amante sau alte insotitoare de companie. Sigur, ca lucrurile se complica atunci cand liftiera de la locul de munca (superba Shirley MacLaine) are o aventura cu "seful cel mare", Jeff Sheldrake (Fred MacMurray), iar eroul nostru este indragostit in secret de ea.
Comicul de situatii este impunator in pelicula de fata si scoate la iveala talentul inca de pe-atunci al "tanarului Jack Lemmon", fiind surprins in mai toate momentele in impasuri in care nu stie ce sa aleaga de fapt. De asemenea, momentele excesiv de satirice apar atunci cand sefii sai il constrang sa le "inchirieze" tot mai des apartamentul, iar acesta in cunostina de cauza, sau mai bine zis, stiind ca astfel de lucruri il vor urca pe o scara sociala mai inalta, le indeplineste dorintele cu orice risc la care se supune, acceptand orice forma de umilire pentru o simpla "avansare la birou". Pe de alta parte, personajul feminin al povestii, are o aventura secreta cu seful companiei, insa nu suntem niciodata 100% siguri daca ea il iubeste, sau viceversa, sau daca si ea, precum eroul nostru, viseaza la un statut social ceva mai mare.
Prin originalitatea sa, "The Apartment" este un clasic. Este o comedie de vazut, una inteligenta, cu situatii mai mult satirice decat comice in care mesajul, atat de acid, functioneaza pe deplin ca morala. Spre exemplu, concluzia finala a filmului, cand Baxter (Lemmon) in cele din urma isi recunoaste dragostea pentru Fran (MacLaine), in timpul unui joc de carti, dar aflandu-se intr-o schema atat de complicata in care banii si locul de munca conteaza mai presus de toate, aceasta ii raspunde, foarte sec "Shut up an deal!", cu un zambet ironic pe buze. Sfarsitul perfect pentru un film cum nu se poate mai original. Va invit sa-l vedeti!

vineri, 23 martie 2012

Cu mult, mult timp in urma, exista "Labirintul faunului"

       Ofelia si creatura care inca mai sperie pe mine noaptea, in "Pan's Labyrinth"

Atentie, acest film nu este pentru copii! Cam asta ar trebui sa stiti inainte de a viziona acest film fantasy din 2006. De ce? Pentru ca pur si simplu nu poti sa nu-ti intorci fata de la suferinta, violenta si realismul de pe ecran. "Dar totusi, e doar un film fantastic. De ce?" Ei bine, tocmai de aia, ca nu e doar un simplu film fantastic. Aceasta capodopera, semnata de Guillermo Del Toro, imbina lumea fantastica din mintea unei fetite cu perioada reala in care se petrece actiunea si anume, Spania fascista din cel de-al doilea razboi mondial.
Alegand o alternativa mai buna, sau aparent mai usoara pentru ea, fetita Ofelia incearca sa ignore starea tot mai rea prin care trece mama sa, precum si abuzurile unui sadic capitan fascist (formidabil Sergi Lopez), si se refugiaza in aceasta lume fantastica, cunoscuta ca si "labirintul faunului". De fapt, asta e si contradictia filmului. Rezulta ca acea lume este chiar si mai periculoasa, populata de creaturi grotesti, oribile intru-totul (ce-i drept, talent in imaginatie), iar biata fetita este obligata sa treaca prin trei probe pentru a putea deveni printesa unui anumit "regat subteran, unde nu exista nici durere, nici suferinta", dupa cum spune faunul sau sfatuitor, o creatura, mai mult sau mai putin de incredere.
Va spun ca nu ma asteptam la o astfel de poveste, si nu mint! Inca din primele minute, mi-am dat seama ca e cu totul diferit. Vedeam la momentul respectiv numeroase comparatii cu "Lord of the Rings", insa oricat de bune ar fi ambele filme, sunt doua tipuri de fantezie complet diferite. Geniul lui Del Toro sta in miraculoasa putere de a ilustra doua lumi paralele, ambele spuse la fel de bine. E ca si cum daca ti-ai dori sa vezi o drama de razboi, ai putea foarte lejer sa alegi acest film, insa daca vrei un film la care sa te relaxezi, sa-ti iei copilul si sa aveti o vizionare placuta, va spun, nu o veti avea! In cel mai rau caz, o sa va petreceti urmatoarele doua zile contempland la viata si la moarte. Filmul e de-a dreptul depresiv, asta ca rezultat in cea mai mare masura a realismului de care dispune. Sunt scene care te tin in tensiune; un capitan sadic care isi tortureaza prizonierii, creaturi dezgustatoare si mult prea infricosatoare pentru minori. Nici nu ma mai mir de ce este interzis celor sub 14 ani.
Insa daca esti o persoana in toata firea, si vrei sa alegi altceva decat o poveste cu zane, razboinici sau o lume fantastica "frumos desenata", mai exact o poveste cat se poate de realista si bine realizata avand un mesaj, veti face alegerea ideala. Garantat!

miercuri, 21 martie 2012

Top 10 filme 2011


Cum sezonul filmelor bune pe 2012 inca nu a inceput, m-am decis sa fac un top al celor mai bune filme din anul ce tocmai a trecut. Pentru ca e putin cam tarziu si pentru ca unele alegeri vi s-ar parea la nelalocul lor sau contrare opiniilor voastre, vreau sa va amintesc din start, dragii mei cititori si cinefili, ca sunt alegerile mele personale, de om pasionat de film, nefiind influentat din alte surse (cum ar fi premiile Oscar sau site-ul IMDb). Asadar, pentru ca surpriza sa ramana la final, v-as sugera sa nu va grabiti cu scroll-ul si sa parcurgeti clasamentul in ordinea aceasta.
Asa ca, sa inceapa numaratoarea! On number…

10. Rise of the Planet of the Apes / Planeta Maimutelor: Invazia
Daca va plac SF-urile cu idei post-apocaliptice, sau daca ati crescut urmarind cu sufletul la gura originalul “Planet of the Apes” din ’68, si inca nu ati vazut filmul asta, va sugerez sa o faceti cat mai degraba! Povestea este plasata inaintea filmului original, iar pentru un prequel, “Boy, this movie is damn good!” Ultima jumatate de ora din film iti taie respiratia din punct de vedere vizual, iar stand intr-un cinematograf, probabil te si imaginezi fiind in San Francisco invadat de maimute. Tehnica CGI folosita este absolut revolutionara! Maimutele nu au aratat niciodata mai realiste pe ecran, iar Andy Serkis (care l-a impersonat si pe Gollum in “Stapanul Inelelor”) este deosebit de expresiv. Un film frumos ce ar fi meritat, zic eu, Oscarul in materie de efecte vizuale. Groundbreaking!

                                           "Evolution becomes revolution"

9. Moneyball / Moneyball: Arta de a invinge
Pentru ca nu sunt un fan al baseball-ului si nici macar nu cunosc bine regulile iubitului sport American (stiu doar ca echivalentul la noi este “oina”), dar pentru ca este povestea cea mai reusita anul asta despre “eternul drum spre glorie”, un film ce te amuza, entuziasmeaza si sensibilizeaza in acelasi timp. Si pentru ca Brad Pitt, aflat intr-o forma de zile mari anul asta, ofera inca o interpretare memorabila a unui om, luptandu-se cu propriul ghinion, cu soarta cu absolut tot pentru dragostea fata de traditia baseball-ului si a echipei sale. Nu e numai un film despre sport, ci si o declaratie de dragoste fata de acesta si un omagiu. Iar melodia de la sfarsit, super cunoscuta de altfel, se potriveste perfect cu tonul filmului. Emotionant!

                                           "What are you really worth?"

8. X-Men: First Class / X-Men: Cei Dintai
Filmul cu supereroi al anului! Sau, cum imi place mie sa spun, The Dark Knight de anul asta. Inca un motiv de dovada ca, din moment ce ai un scenariu bun, actori dedicati rolurilor si imaginatia necesara, poate iesi un film superb, iar in cazul de fata, un prequel mai bun decat toate partile din seria cu mutanti X-Men. Fassbender e pe cale de a deveni mare actor, oferind o diferita interpretare personajului Magneto, razbunator, crud, dar si charismatic. Centrat pe fundalul crizei rachetelor din Cuba si oferind o versiune memorabila de inceput a unei serii, filmul nu poate sa nu-ti placa! E atat de bun, incat deja exista zvonuri privind o posibila continuare cu aceiasi actori. A fost primul film cu adevarat bun vazut anul trecut si nu regret deloc sa-l pun in top. Iar aparitia cameo a lui Wolverine din film e de-a dreptul haioasa. Cireasa de pe tort!

                                                 "Witness the beginning"

7. Midnight in Paris / Miezul noptii in Paris
De mult timp nu ma mai regasisem savurand un film atat de romantic, frumos si poetic din punct de vedere artistic si uman. Cea mai noua comedie a lui Woody Allen beneficiaza de un scenariu cu totul si cu totul original, interpretari surprinzator de bune si un moral garantat ridicat pana la sfarsitul filmului. Parisul nu a mai aratat niciodata atat de bine si de romantic iar prin dialogurile si referintele comico-satirice facute la fiecare pas, filmul e un deliciu. Amuzant, inovator si inaltator! Pana si lui Hemingway i-ar fi placut sa vada filmul. In opinia mea, “the feel-good movie of the year!” 


6. The Artist / Artistul
Favoritul premiilor Oscar de anul acesta este un film la care lumea nu se inghesuie prea tare sa-l vada pentru ca e “silent si black/white”. Ca sa vedeti pana unde poate merge gandirea unor oameni cateodata. “Artistul” este o experienta unica, un film despre film si pentru film ce transmite o poveste simpla, a unui om, care pe masura ce timpul trece, nu-si mai gaseste locul in societate. Decaderea unei vedete si o poveste de viata si dragoste pentru filme! Cu distributia de actori relativ necunoscuti, filmul a reusit performanta de a castiga cinci Oscaruri si a intrat in istorie fiind primul film mut incoronat intr-o asemenea imprejurare. Felicitari pentru Jean Dujardin, Michel Hazanavicius si pentru cel mai talentat catel-actor din toate timpurile!

  
5. Hugo
Iarasi un film ce isi onoreaza trecutul, “Hugo” este in acelasi timp o scrisoare de dragoste a regizorului Martin Scorsese pentru inventia celei de-a opta minuni. “Hugo” este din punct de vedere vizual si nu numai, o capodopera complet originala si diferita in acelasi timp. Prezentand povestea unui baietel de ceasornicar, Scorsese ne poarta prin decorurile unei gari din Paris si ne introduce unor personaje care mai de care mai colorate, chiar si lui George Melies, unul dintre mai-marii cinemaului, interpretat superb de Ben Kingsley. Premiat de asemenea cu cinci Oscaruri, la categorii tehnice insa, “Hugo” este un omagiu adus filmelor si demonstreaza in ultimul rand cum sa faci un film deosebit utilizand cele mai noi mijloace de tehnologie. Bravo! “Scorsese’s family film”!

 "One of the most legendary directors of our time takes you on an extraordinary adventure."

4. Drive / Cursa
De la soundtrack-ul tehno, miscarile “slow-motion” de aparat si interpretarile “low-key” ale lui Gosling si Brooks, “Drive” este cel mai original film al anului. Si cel mai neglijat deopotriva! Nefiind un favorit al Oscarurilor anul acesta, “Drive” spune povestea unui om angajat part-time cascador, part-time participant la jafuri care decide sa faca putina ordine prin oras dupa ce un jaf nu a decurs exact ca la carte. Violent si misterios pe intreaga durata, filmul nu poate sa nu te intrige. Avand o oarecare alura a anilor ’80, “Drive” este un film diferit fata de tot ce-ati vazut anul acesta! Asa ca daca inca n-ati vazut filmul, faceti-o!

                                             "Some Heroes Are Real"

3. The Girl with the Dragon Tattoo / Fata cu un Dragon Tatuat
Aici sunt sigur ca nu a-ti fi de-acord cu mine! Insa, vazand “The Girl with the Dragon Tattoo” am asistat la una dintre cele mai atmosferice si mai “dark” thrillere de la “Se7en” incoace. Sigur ca e un remake si nu este intru-totul original, dar am fost coplesit de interpretarea extraodinara a Rooney Mara, iar filmul in sine este “cel mai epic” dintre toate thrillerele existente. Povestea este oarecum complicata, insa atmosfera isi spune cuvantul, iar firul narativ este usor de urmarit din moment ce ai doua personaje in prim-plan, cu doua diferite motivatii personale, ce ajung sa se uneasca pentru a opri un criminal sadic. Sunt un fan declarat al regizorului David Fincher, iar acesta e cu-adevarat thrillerul de mare clasa pe care il asteptam de mult timp din partea lui. Felicitari!

                                           "Evil shall with evil be expelled"

2. Harry Potter and the Deathly Hallows: Part II / Harry Potter si Talismanele Mortii: Partea 2
Calatoria a luat sfarsit! Vremurile bune si copilaresti s-au incheiat, iar totul culmineaza cu doua ore si-un sfert de spectacol pe ecran. “Harry Potter si Talismanele Mortii: Partea a II-a” este cel mai epic, eroic film al anului! Vesnica lupta dintre Bine si Rau nu a fost niciodata mai bine inchisa si concluzionata ca aici. Batalia de la Hogwarts este magnifica, avem duelul Harry-Voldemort (care e mai rau si mai razbunator ca niciodata) si, nu in ultimul rand il avem pe Alan Rickman, alias Severus Snape a carui contributie in acest final de film este dementiala! Este concluzia perfecta pentru o serie care a incitat numerosi spectatori, oameni, iar eu recunosc ca nu am fost chiar un mare fan de-a lungul timpului, insa ajungand la acest sfarsit legendar, nu pot decat sa ma inchin acestui film care a fost perfect si a incheiat perfect seria cu cel mai mare success din toate timpurile. Pacat ca nu prea a avut success pe la Oscaruri. Merita cateva! Macar asa, de ramas-bun de la aceste personaje indragite, dar oricum, in mintea noastra “Harry Potter will live forever”! 

                                                   "It All Ends"

And number 1...
The Tree of Life / Arborele Vietii


Realizat de vizionarul si enigmaticul Terrence Malick, “The Tree of Life” este da! Cel mai bun film din 2011! (in opinia mea) De ce? Pentru ca este un film complet, unul care indrazneste sa mearga acolo unde celalalte se limiteaza si se sfarsesc! Este un poem vizual celestial si incantator care ridica probleme filozofice despre viata si moarte, mai exact, “calea naturii” si “calea vietii”. De la imagini superbe cu crearea Universului, muzica impecabila, la cadre cu dinozauri si cercetand evolutia omului de-a lungul timpului, filmul este intradevar unul pretentios. Insa, in acelasi timp, este unul la o mie! Nu am vazut in viata mea un film facut cu un asemenea grad de perfectionism si suprarealitate. De la cadrele greu de interpretat cu imagini asociate din natura si pana la prezentarea vietii de familie in SUA anilor ’50 e o cale greu de descries si de dezbatut. De aceea, si filmul pare greu de povestit. Insa, in principiu, el se axeaza pe viata unei familii dintr-o suburbie, mai exact pe comportamentul abuziv al tatalui (Oscar va rog pentru Brad Pitt!) fata de copii, pentru ca mai apoi sa fie transpuse in paralel aceste amintiri prin ochii fiului cel mai mare (interpretat la maturitate de Sean Penn). Sigur, ca daca esti familiar cu munca depusa pana acum de Malick, vei surprinde calitatea uneori prea pretentioasa a lucrurilor pe care le dezbate insa nu pot decat sa glorific cu totul acest film prin emotiile si sentimentele pe care, daca esti atent, ti le poate transmite! Cu adevarat exceptional!

vineri, 16 martie 2012

"Intoarcerea lui Jedi", amintirea nostalgica de la sfarsitul trilogiei

 Han Solo, Printesa Leia si Luke Skywalker pentru ultima oara in "Razboiul Stelelor"

Anii '80 ii plasez drept anii celor mai bune aventuri de pe ecran. Niciuna insa nu a lasat un impact atat de profund si de recognoscibil si in ziua de azi precum magnifica saga a lui George Lucas, "Star Wars". Dupa un succes imens cu primul film in 1977, care a redefinit notiunea de blockbuster al verii, avand pe-atunci cele mai multe incasari, si continuand apoi cu un film superior chiar din toate punctele de vedere (imagine, efecte, personaje) si cu un "villain at the top of his evil", era imposibil ca trilogia de pe-atunci Star Wars sa dea gres cu o aceasta ultima parte.
Nefiind chiar atat de populara prin randul fanilor precum primele doua, "Intoarcerea lui Jedi" marcheaza in acelasi timp si sfarsitul perfect pentru o poveste ce a inspirat milioane de oameni, cinefili si copii de seama mea. Reluand povestea dupa sfarsitul deschis al lui "Empire" (partea a doua), filmul incepe cu misiunea de salvare a lui Han Solo (Harrison Ford) din ghearele gangsterului de pe Tatooine, Jabba the Hutt. Toata secventa care se petrece la palatul lui Jabba este uimitoare din punct de vedere vizual (sau pe-atunci cel putin era), vedem scursuri ale societatii, extraterestii de tot felul si inca cate. Dupa ce ne reunim cu indragitele noastre personaje, Solo, Luke Skywalker, devenit intre timp cavaler Jedi, printesa Leia si Lando ne pregatim de ofensiva finala impotriva Imperiului lui Darth Vader.
Imi amintesc de asemenea cum am sesizat in foarte multe documentare cu referinte directe "Star Wars", interesantul fapt ca "Return of the Jedi" trezeste cel mai des amintirile nostalgice din randul oamenilor, in cele mai multe cazuri, acesta fiind primul film vazut la cinema, sau prima experienta in aceasta lume fascinanta. Si pe buna dreptate! Filmul are o multime de scene ce au ramas in istorie (sigur ca personajele Ewoks nu sunt chiar cele mai simpatizate din serie) dar amintiti-va: scena urmarii cu "speederele", atacul final asupra Stelei Mortii si mai ales, duelul final dintre Luke si Darth Vader, precum si aparitia de data aceasta in persoana a imparatului, care e "pure evil". Aflam raspunsurile la enigmele din primele doua parti, adevarul din spatele lui Vader, Luke si Leia iar scena finala, hai ca nu "spoileresc" nimica este una de happy-end.
Nu am sa va vorbesc mai departe despre "prequel-uri", urmatoarele "episoade" din serie, si nu, nu am fost la "Amenintarea Fantomei" in 3D! Ma voi opri aici pentru ca simteam nevoia sa scriu despre sfarsitul primei povesti "dintr-o galaxie de mult indepartata"! Iar daca voi credeti ca lumea isi va aminti peste ani despre "Twilight", "Clash of the Titans" sau alte asa-zise blockbustere din zilele noastre, va inselati amarnic. Acestea sunt povestile nemuritoare de pe ecran, mostenirea lui Lucas pe care nimeni nu o va uita niciodata.

joi, 15 martie 2012

"Necrutatoarea" constiinta a lui Eastwood

                            Clint Eastwood, la limita dintre onoare si razbunare

Filmul "Unforgiven" face din genul western o teribila incursiune in mintea unui om care nu se poate impaca cu trecutul sau. Nefiind primul western total diferit de conceptul initial (vezi Sergio Leone), "Necrutatorul" functioneaza, colosal chiar, prin acest mod unic, o revitalizare a acelui gen de film disparut de mult timp, si aplicandu-i un tratament mai mult decat binefacator.
Povestea este oarecum simpla, tipica westernurilor: trei oameni sunt in cautarea a doi cowboy ce sunt responsabili pentru ranirea severa a unei prostituate dintr-un mic orasel din Wyoming. Clasica poveste de razbunare! Insa este conflictul interior al personajului cel care ridica filmul la rangul de capodopera. William Munny (Clint Eastwood) este un om batran, fortat sa-si creasca copiii la o ferma indepartata si inca suspina dupa moartea sotiei sale, Claudia. Din nevoia de bani, accepta propunerea lui Schofield Kid (Jaimz Woolvett) de a se aventura in aceasta misiune, oarecum simpla pentru el. Pe masura ce filmul inainteaza in intriga, aflam ca Munny a fost un sadic aproape intru-totul in tinerete, omora oameni dupa bunul plac, iar whiskey-ul ii arata cararile vietii. Insa acum, acest om schimbat nu mai vrea sa aiba de-a face cu trecutul sau, iar aceste lucruri, spuse cu atat de multa convingere, reprezinta apogeul dialogului dintre personajul lui Eastwood si cel al lui Morgan Freeman (prieten inca din tinerete al acestuia).
Modul in care filmul reuseste sa transmita atatea emotii este fascinant, iar Eastwod e de-a dreptul convingator in rol. Ceea ce e foarte interesant este ca personal incerc sa privesc "Necrutatorul" ca pe un sfarsit grandios al povestilor din Vest, insusi personajul lui Eastwood tind sa-l asociez cu acel "om fara nume" din filmele lui Leone, iar acest film sa reprezinte sfarsitul carierei lui de pistolar, in care constiinta sa sufera din pricina celor facute in tinerete (sau in filmele precedente).
E imposibil sa nu intelegi de ce acest film a fost primit cu atat de multa gratie. A castigat patru Oscaruri in '92, inclusiv pentru film, regizor, dar si actor in rol secundar. Gene Hackman este de asemenea un foarte interesant personaj, diferit fata de toate personajele negative dintr-un western. Alte-egoul sau, Little Bill Daggett este un serif ce-si conduce orasul cu o mana de fier si nu permite accesul celor inarmati, dandu-le o bataie sora cu moartea celor noi veniti in oras ca lectie de viata pentru toti cei care apeleaza la recompense pentru uciderea unor cowboy. Recomand din toata inima "Necrutatorul" pentru toti cei care-si doresc un alt tip de poveste dintr-un gen de mult uitat!

duminică, 11 martie 2012

Ultimele zile ale haosului suprem

                            Hitler, martor la decaderea celui de-al treilea Reich

Este intotdeauna fascinant sa vezi pe ecran povesti despre oameni care au schimbat cursul istoriei, sau despre oameni "mititei" care au avut un cuvant de spus in timpul unui eveniment istoric important. Filmul de fata propune interactiunea cu o personalitate atat de familiara incat nu-ti poate decat spori interesul pentru vizionarea lui. "Ultimele zile ale lui Hitler", tradus in germana "Der untergang" si in engleza foarte sugestiv "Downfall", este una din capodoperele uitate ale mileniului trei. De fapt, sunt sigur ca foarte multi dintre voi l-ati vazut, sau cel putin trei minute din el: v-ati intrebat vreodata de unde provin toate clipurile parodiate de pe youtube? Ei bine, de aici provin. Si oricat de tare v-ati distrat pe seama lor, si ati ras la subtitrarile, haioase ce-i drept uneori, de la videocliurile respective, filmul de fata este departe de a fi unul "haios".
Asa cum aflam din titlu, ne sunt prezentate ultimele momente din viata "Fuhrerului", care nu sunt atat de putine precum par. Filmul este lung, aproximativ doua ore si jumatate, insa nu te poti plictisi niciun moment. Este de remarcat cum poporul german a suferit mult timp din pricina acestui "monstru", portretizat aici si cu momentele lui rele (urlatul din toti plamanii si in cel mai brutal mod), dar si cele bune (ca au fost cateva), si intr-un oarecare fel, mi-au schimbat ideile preconcepute despre dansii. Filmul este povestit din punctul de vedere al secretarei sale, interpretata de romanca crescuta in Germania, Alexandra Maria Lara, care prezinta un oarecare devotament fata de dictator, putina simpatie, dar si frica pe de-o parte. Pentru ca Adolf Hitler (interpretat de Bruno Ganz) este mai mult decat temator in rol. Ganz joaca cu atata convingere incat mi-e greu sa cred ca inca mai exista actori in zilele noastre cu un asemenea devotament fata de personaj. Iar acest lucru este laudabil!
De asemenea, este interesant faptul ca filmul il pune pe Hitler intr-o umbra "mai putin neagra" decat ar trebui, dar exista totusi momente cand simti ca il vezi cu adevarat pe ecran si iti spui: "da! asta ii nebunul din fata mea care a omorat atatia oameni". Scenele tandre, intime, reies numai din dialogurile cu secretara lui, iar in rest putem fi martori la furia lui chiar si in ultimele clipe ale vietii. Hitler este portretizat cu o surprinzatoare umanitate, amestecata cu durere si neliniste sufleteasca, rezultate ale violentelor si traumelor provocate atator persoane nevionvate in timpul celui de-al doilea razboi modial, insa ura ce-i emana din toti plamanii o vedem pe intreg parcursul filmului.
Un film superb, pe care il recomand tuturor, iubitor de film, de istorie, de orice. Pentru ca la urma urmei nu putem uita ca au existat si astfel de oameni. Ce putem doar este sa ne amintim, sa oftam si sa ne gandim la urma ca ii bine ca am scapat cumva de el, dar mesajul citatului asta e adevarat, "we might be through with the past but the past ain't through with us".

sâmbătă, 10 martie 2012

Jung, Freud si a lor "metoda periculoasa"

                     Knightley, Fassbender si Mortensen in "A Dangerous Method"

Trio-ul din acest film (Knightley, Fassbender si Mortensen) functioneaza pe baza descoperirii psihanalizei, subiectul central al noului film regizat de David Cronenberg, "A Dangerous Method". Filmul debuteaza cu internarea la spital a nevroticei Sabina Spielrein (Keira Knightley), a tratamentului oferit acesteia si vindecarea din cele din urma oferita de doctorul Carl Jung (Michael Fassbender). Evolutia ei in film este interesanta, vindecandu-si intr-o oarecare masura traumele, asistand la munca depusa de Jung, iar apoi chiar la o apropiere intre ei doi. Jung pe de alta parte este casatorit, isi trateaza pacientii bazandu-se pe teorii freudiene, dar ajunge la alte concluzii mai "moderne" decat cele ale mentorului sau. Duelul dintre cei doi se manifesta atunci cand opiniile lor contrar opuse se complica si mai mult prin prezenta personajului feminin Spielrein.
Personajul interpretat de Viggo Mortensen, insusi Sigmund Freud este cheia succesului filmului. Chiar daca metoda descoperirii psihanalizei si dialogul dintre Freud si Jung este prezent mai mult prin intermediul scrisorilor este interesant sa vezi cum evolueaza lucrurile. Mortensen il intruchipeaza perfect pe Freud, cu nelipsitul trabuc in gura, vocea calma si teoriile controversate privind sexualitatea reprimata ca motiv central al nevrozelor.
Din pacate, filmul este suficient de slab in transmiterea unor idei relevante, dat fiind faptul ca nu li se acorda suficienta prezenta scenica celor doua personaje centrale (Jung si Freud), iar descoperirile lor si framantarile sunt descrise oarecum ambiguu pentru ochiul spectatorului. De aceea, recomand un mic studiu in psihanaliza inaintea vizionarii filmului, pentru a intelege mai usor motivatiile acestor personaje. Per ansamblu insa, filmul e de urmarit!

vineri, 9 martie 2012

Ultima cruciada a lui Indiana Jones

                Harrison Ford in a treia aventura, iar acum alaturi de Sean Connery

Cea de-a treia instaurare a celebrului erou de actiune emana si acum un puternic aer de aventura. "Indiana Jones si Ultima Cruciada" reprezinta ultima parte a trilogiei de pe-atunci a lui Steven Spielberg, produsa de George Lucas, creatorul "Star Wars". Il vedem din nou in actiune pe Harrison Ford in rolul deja consacrat, traind la limita pericolul in probabil cea mai importanta misiune de pana acum: cautarea Sfantului Graal.
Cu un "fresh" nou, locatii din cele mai variate (Venetia, Germania, Turcia) si un partener ca nimeni altul, insusi tatal sau (Sean Connery), "ultima cruciada" este poate cea mai iubita parte din intreaga serie. Si are si de ce!
De la multitudinea de glumete picante, schimburile de replici fantastice dintre cei doi si aventura non-stop de pe ecran, filmul nu te lasa sec. Este bogat intru totul si ofera ceva ce filmele din ziua de astazi nu prea ofera: un suflu nou de fiecare data si acea dorinta de aventura la care ai vrea sa iei parte si tu.
Spre deosebire de celalalte doua parti precedente, filmul debuteaza cu o prima aventura a tanarului Indiana Jones (jucat de River Phoenix) in care ii vedem foarte detaliat originile si pofta de aventura, pentru ca mai apoi sa fim introdusi in aceasta incitanta aventura. Avem din nou intalniri cu nazistii (si o fantastica scena aici pe care nu vreau sa o detaliez, ci trebuie vazuta), tradari si puzzle-uri uimitoare.
Aparitia lui Sean Connery in film este un foarte mare plus (eu cel putin nu mi l-as putea imagina fara el). Aduce personajului sau acel sarm bondian impreunat cu o foarte mare pasiune pentru devotamentul lui fata de misiune, iar acest fapt exceleaza de-a dreptul pe ecran. Imi imaginez acuma ce bine ar fi fost daca Spielberg lasa seria in pace si nu mai facea o a patra continuare in 2008, care m-a dezamagit si nu sunt singurul pentru ca pur si simplu n-am suportat sa-l vad pe acest fantastic erou imbatranit.
Revenind insa, filmul e bun, fantastic chiar, insa nu-l prefer deasupra la "Raiders" (prima parte), care este un clasic al genului de aventura. Insa e bine de vazut ce frumos a continuat aventura noastra, asa ca daca va este dor, eu vi-l recomand!