Este intotdeauna fascinant sa vezi pe ecran povesti despre oameni care au schimbat cursul istoriei, sau despre oameni "mititei" care au avut un cuvant de spus in timpul unui eveniment istoric important. Filmul de fata propune interactiunea cu o personalitate atat de familiara incat nu-ti poate decat spori interesul pentru vizionarea lui. "Ultimele zile ale lui Hitler", tradus in germana "Der untergang" si in engleza foarte sugestiv "Downfall", este una din capodoperele uitate ale mileniului trei. De fapt, sunt sigur ca foarte multi dintre voi l-ati vazut, sau cel putin trei minute din el: v-ati intrebat vreodata de unde provin toate clipurile parodiate de pe youtube? Ei bine, de aici provin. Si oricat de tare v-ati distrat pe seama lor, si ati ras la subtitrarile, haioase ce-i drept uneori, de la videocliurile respective, filmul de fata este departe de a fi unul "haios".
Asa cum aflam din titlu, ne sunt prezentate ultimele momente din viata "Fuhrerului", care nu sunt atat de putine precum par. Filmul este lung, aproximativ doua ore si jumatate, insa nu te poti plictisi niciun moment. Este de remarcat cum poporul german a suferit mult timp din pricina acestui "monstru", portretizat aici si cu momentele lui rele (urlatul din toti plamanii si in cel mai brutal mod), dar si cele bune (ca au fost cateva), si intr-un oarecare fel, mi-au schimbat ideile preconcepute despre dansii. Filmul este povestit din punctul de vedere al secretarei sale, interpretata de romanca crescuta in Germania, Alexandra Maria Lara, care prezinta un oarecare devotament fata de dictator, putina simpatie, dar si frica pe de-o parte. Pentru ca Adolf Hitler (interpretat de Bruno Ganz) este mai mult decat temator in rol. Ganz joaca cu atata convingere incat mi-e greu sa cred ca inca mai exista actori in zilele noastre cu un asemenea devotament fata de personaj. Iar acest lucru este laudabil!
De asemenea, este interesant faptul ca filmul il pune pe Hitler intr-o umbra "mai putin neagra" decat ar trebui, dar exista totusi momente cand simti ca il vezi cu adevarat pe ecran si iti spui: "da! asta ii nebunul din fata mea care a omorat atatia oameni". Scenele tandre, intime, reies numai din dialogurile cu secretara lui, iar in rest putem fi martori la furia lui chiar si in ultimele clipe ale vietii. Hitler este portretizat cu o surprinzatoare umanitate, amestecata cu durere si neliniste sufleteasca, rezultate ale violentelor si traumelor provocate atator persoane nevionvate in timpul celui de-al doilea razboi modial, insa ura ce-i emana din toti plamanii o vedem pe intreg parcursul filmului.
Un film superb, pe care il recomand tuturor, iubitor de film, de istorie, de orice. Pentru ca la urma urmei nu putem uita ca au existat si astfel de oameni. Ce putem doar este sa ne amintim, sa oftam si sa ne gandim la urma ca ii bine ca am scapat cumva de el, dar mesajul citatului asta e adevarat, "we might be through with the past but the past ain't through with us".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu